Avatar photo

Martin Harris

Minister and Deputy Head of Mission to Russia

2nd April 2013

Integrarea comunităţii Roma în Rotherham şi în România

Luna trecută am fost la Rotherham, un oraș aflat în sudul regiunii Yorkshire. Împreună cu o delegație din județul Dolj, am încercat să găsim modalități de a reintegra comunitatea romă în România. De data aceasta, a fost rândul nostru să vizităm orașul după vizita preşedintelui Consiliului Municipal din Rotherham, Roger Stone OBE la Craiova şi Podari, din luna ianuarie. Intenția mea a fost ca Roger să afle mai multe despre rezultatele foarte bune ale autorităților române față de integrarea romilor în comunitatea locală, rezultate obținute cu sprijinul asociației Ovidiu Ro. În același timp, am vrut să leg o discuţie între autorităţile locale din România şi cele din Marea Britanie legată de integrarea comunităţii Roma, și să facilitez găsirea unor soluții.

În Rotherham se află o comunitate de aproximativ 3.000 de rromi, câţiva şi din România dar în mare parte din ţările din regiune. Ne-am petrecut o zi întreagă cu ei, discutând despre politici de integrare pe piața muncii, educație și respectarea legii. Mai jos câteva din lucrurile care m-au surprins.

În primul rând, așa cum se știe, educaţia reprezinţă cheia integrării sociale şi economice. Cu toate acestea, doar prezenţa copiilor la cursuri nu este suficienţă. După cum bine a subliniat unul dintre directorii de şcoală care au făcut parte din delegație, un copil slab alimentat, prost îmbrăcat şi cu o sănătate precară nu este capabil să înveţe. Aşadar, pentru aceia care provin din astfel de medii (indiferent de etnie) şcoala încercă diferite metode pentru ca aceștia să aibă calificative bune. În Marea Britanie există un program de mese gratuite pentru copiii care provin din familii defavorizate. În Rotherham școala a înființat, de asemenea, un program de prânz pentru copii şi părinţii lor – unde aceştia pot beneficia de o masă caldă înainte de a începe cursurile. Astfel, copiiI își pot începe ziua hrăniţi în mod corespunzător, la timp şi gata să înveţe. Această idee ar merita să fie valorificată şi în România.

În al doilea rând, am căutat să identificăm oameni de valoare din cadrul comunităţii, pentru pot deveni puncte de contact în relaţia cu autorităţile locale. Am vorbit cu unul dintre aceștia, care este angajat al instituțiilor locale, care a evidenţiat faptul că participarea voluntarilor este la fel de importantă – oameni valoroși care nu sunt plătiţi de către consiliu şi care ar putea fi consideraţi drept o sursă de informaţie obiectivă pentru comunitatea lor. Și poliția locală analizează această opțiune, încercând să pregătească stagiari care să poată, mai apoi, să se implice în activități în folosul comunității. Este vorba despre construirea încrederii, din nou un aspect deosebit de important pentru integrarea socială.

În al treilea rând, ne-am uitat la strategia de luptă împotriva rasismului, aplicată în Rotherham. Aceasta este coordonată de către clubul local de fotbal – Rotherham United. La fel ca și în România – unde Federația Română de Fotbal a fost activă în lupta împotriva rasismului – sportul joacă un rol aparte în schimbarea atitudinii colective în societate. În ultimii ani, s-au făcut multe lucruri pentru a combate actele de rasism din cadrul meciurilor de fotbal. Iar acum, cluburile sportive sunt în măsură să ducă mesajul dincolo de porțile stadionului și să îi dea pe jucătorii de fotbal de diferite etnii drept exemplu de campioni și modele în lupta împotriva rasismului din cadrul comunității.

Nu în ultimul rând, am aflat mai multe despre strategia de integrare a comunității Roma pe piața muncii. În cadrul școlilor, am văzut săli pline cu părinți care erau informați cu privire la formarea profesională (lucru la care am asistat, de asemenea, în județul Dolj). Lucrătorii din spațiul comunitar ofereau sprijin și în alte aspecte, cum ar fi probleme de sănătate familială şi locuințe. Am vorbit și despre cum poate fi antrenată comunitatea însăși în îmbunătățirea sistemului de cazare și infrastructură locală. Din nou, totul se reduce la copii. În viitor, ei vor fi adevărații campioni ai integrării sociale. Dar pentru ca această abordare să meargă, trebuie ca și famillile lor să se implice.

Mulțumesc Consiliului Rotherham și partenerilor lor din Consiliul Județul Dolj pentru acest schimb de experiențe. Unii spun că problema romilor este una de nivel european, alții o consideră de interes național. Eu cred că este de asemnea și o problemă regională, ce ține de comunitatea locală, deoarece autoritățile locale la nivel de municipiu și județ sunt cele care fac munca de integrare. Discuția noastră de luna trecută a fost una de natură europeană – aducând împreună autorități locale din două țări din Uniunea Europeană pentru a dezbate strategii care să funcționeze. Sper ca fiecare să beneficieze de acest lucru în egală măsură.

School directors from Podari and Rotherham
School directors from Podari and Rotherham

About Martin Harris

I am the Minister and Deputy Head of Mission at the British Embassy in Moscow. In my last job I was the Ambassador at the British Embassy in Bucharest. Previously I…

I am the Minister and Deputy Head of Mission at the British Embassy
in Moscow. In my last job I was the Ambassador at the British Embassy in
Bucharest. Previously I have served at the British Embassies in Kyiv
and Moscow as well as at the UK Delegation to the OSCE in Vienna.
I love music, especially opera, chamber and sacred music. I am
married to Linda MacLachlan. We have three daughters, Catriona, Tabitha
and Flora – and they have one dog Timur and two cats, Pushkin and Tolstoi.

Follow Martin