Aşa cum vă spuneam, o nouă poveste din partea Cristinei Bazavan despre Jocurile Paralimpice de la Londra. Să citiţi până la final, Cristina a sumarizat foarte bine spiritul competiţiilor paralimpice!
in interiorul fiecarui drum in viata sunt multe victorii; noi – cei care suntem in standarele normalitatii fizice sau psihice – consideram victorii o leafa mare, o pozitie sociala cu recunoastere … si multe altele.
exista oameni pentru care o victorie imensa e sa poata arunca o minge.
e o proba la jocurile paralimpice pe nume Boccia, in care trebuie aruncate mingi la punct fix intr-un pentagon.
e cea mai sfisietoare dintre probele paralimpice pentru ca sunt inscrisi in competitie persoane cu paralizii severe, sau disfunctii ale creierului care dau miscari spasmotice. sunt multi adolescenti inscrisi in proba asta, iar competitia lor e una plina de emotie si bucurie. se bucura ei pentru fiecare minge aruncata (cind ii vezi nu crezi ca ar putea tine mingea in mina), se bucura parintii pentru reusita lor.
m-am uitat la televizor la o partida si mi s-a parut incredibil; o lectie emotionanta despre victoriile care pentru unii-s mici, iar pentru altii sunt uriase.
***
in satul olimpic, voluntarii si-au creat coltul lor.
nu era in plan, dar …
totul a inceput de la cadourile primite: pin-uri cu insemnele tarii fiecarui sportiv. pe sireturile badge-urilor voluntarilor s-au strins zeci de pin-uri, apoi competitia intre ei si-a facut simtita prezenta: cine are mai multe pin-uri? cine le are pe toate?
au aparut schimburile intre voluntari si expozitiile. asa s-a creat coltul voluntarilor, imediat linga instalatia metalica uriasa creata dei Anish Kapoor si Cecil Balmond.
***
in tribune sunt foarte multi militari; am vazut la inot, la baschet, la atletism si-abia apoi am inteles de ce: in teren sunt multi eroi ai razboaielor moderne, fosti soldati raniti in afganistan.
e incredibil cum se simte spiritul lor de echipa, cum isi incurajeaza tovarasii si cit de usor ii recunosti in teren pe fostii soldati: ar mai muri o data si acolo, pentru victoria echipei lor.
***
cea mai frumoasa lectie pe care am invatat-o la paralimpice?
“cind veti pe cineva cu dizabilitati nu iti intoarce privirea, zimbeste-i si iti va zimbi inapoi. nu vrem mila, vrem sa stim ca ne considerati de-ai vostri.” a spus-o un domn care a participat la doua paralimpiade si care acum era spectator in tribuna.
Urmareste-o pe Cristina Bazavan pe blogul sau.
