Deschidem săptămâna aceasta o serie de postări în care am invitat-o pe bloggeriţa şi prietena noastră Cristina Bazavan să ne povestească despre Jocurile Paralimpice de la Londra, despre competiţii, atmosfera de acolo şi bineînţeles, despre sportivii români calificaţi. Să aflăm mai multe!
nu-mi aduc aminte sa ma fi uitat la jocurile paralimpice de la beijing, nici la cele de la atena.
anul asta sunt insa printre fanii competitiei.
trebuie sa le multumesc britanicilor pentru asta pentru ca au pus pe acelasi loc jocurile olimpice cu cele paralimpice si mi-au atras atentia asupra incredibililor sportivi.
***
nu simti asta pina cind nu ajungi la fata locului, in Satul Olimpic, pina nu vezi cita atentie au voluntarii pentru fiecare vizitator (cu dizabilitati sau fara) si pina nu vezi tribunele pline.
englezilor le-a placut mult olimpiada mare, au fost fericiti ca totul a iesit atit de bine incit vor sa retraiasca senzatiile: biletele de la Paralimpice sunt sold out, tribunele sunt pline, iar satul olimpic e un amestec vesel de cirje, carucioare cu roti si performeri stradali.
si ce te uimeste si te emotioneaza e ca toata lumea zimbeste, iar un zimbet de pe fata cuiva cu dizabilitati inseamna nu doar bucuria ca participa la eveniment, ci un fel de mindrie nerostita fata de cei de-ai lui care sunt aplaudati cu urale.
Jocurile Paralimpice sunt o forma minunata de a vorbi despre dizabilitati fara a merge la niciuna dintre extreme – ignoranta sau patetism.
***
trei lucruri simpatice descoperite
exista un pass pentru o zi (10 lire), doar ca sa intri in satul olimpic sa simti atmosfera. si poti sa vezi competitia pe ecranul urias de la Live Park creat de British Airways, dar sa auzi rumoarea si vibratia stadionului in spatele tau.
voluntarii isi schimba locul; intr-o zi pot fi la intrare, a doua zi pot fi cei care ii ajuta pe sportivi pe teren. e foarte motivational pentru ei. si cu amintiri pentru o viata.
la Live Park British Airways voluntariaza angajatii companiei – insotitori de bord, piloti, personal tehnic – dar si rude ale personalului companiei, daca acestia si-au exprimat dorinta. un mod foarte simpatic de a arata familiei ce lucruri frumoase face compania pt care lucrezi.
revin cu povesti curind
citeste mai multe despre Cristina Bazavan pe blogul sau.