În calitate de Ambasador al Marii Britanii la Bucureşti doresc să lansez tuturor românilor invitaţia de a vizita Regatul Unit anul acesta. Mai mult de o sută de mii de români călătoresc în ţara mea în fiecare an, dar 2012 va fi cu adevărat special şi va aduce motive în plus de a merge la Londra sau în alte locuri.
Vara aceasta sărbătorim Jubileul de Diamant al Reginei. Este mai mult decât o ocazie unică într-o viaţă sau chiar într-un secol. Vom vedea o celebrare de amploare a şaizeci de ani de la încoronarea Reginei – eveniment care s-a mai întâmplat doar o singură dată în istoria Marii Britanii, atunci când Regina Victoria şi-a sărbătorit Jubileul de Diamant în 1897.
Jubileul propriu-zis va fi marcat între 2-5 iunie prin evenimente în întreaga ţară. Cea mai mare atracţie va fi alaiul format dintr-o flotilă cu peste o mie de ambarcaţiuni conduse de barja regală a Reginei pe râul Tamisa – amintind de evenimentele de stat marcante din trecut când Tamisa era principala arteră de circulaţie a Londrei. Se anunţă a fi un spectacol impresionant, potrivit cu aniversarea lungii perioade în care Regina a servit interesele Marii Britanii.
Ştiu că şi în România au început deja pregătiri pentru acest eveniment, iar elevii îşi perfecţionează abilităţile de limba engleză învăţând despre regi şi regine, mâncarea tradiţională şi stilul de viaţă, obiceiurile şi realizările culturii noastre, dar şi compunând scrisori de felicitare pentru Majestatea sa Regina. Aştept cu interes maxim să acord premiile pentru un concurs de cunoaştere a limbii engleze care va fi organizat la Bucureşti în această primăvară.
După petrecerea dedicată Jubileului, scena londoneză va fi pregătită pentru cel mai mare spectacol de pe glob – Jocurile Olimpice şi Paralimpice. Astăzi, 9 ianuarie, marcăm 200 de zile rămase până la începerea olimpiadei! Cu această ocazie, am arborat steagului olimpic la Ambasada Marii Britanii din Bucureşti. Se anunţă o vară excepţională pentru sport şi mă aştept la o competiţie strânsă între România şi Marea Britanie pe traseul de canotaj de pe lacul Eton Dorney, din apropierea Castelului Windsor.
Mă bucur că România va participa cu cea mai mare echipă trimisă vreodată la Jocurile Paralimpice. Londra este primul oraş care, încă de la începutul campaniei de organizare, a adoptat o planificare integrată pentru Jocurile Olimpice, asigurând cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte serviciile, facilităţile şi oportunităţile pentru sportivii cu dizabilităţi.
Aşadar, alegeţi anul 2012 pentru a vizita Marea Britanie! N-aţi putea să alegeţi un loc mai potrivit într-un moment mai potrivit.